Cu mintea in vacante e greu sa faci treaba. Chestiunea se amplifica in momentul in care ajungi la un echilibru instabil intre real si ireal, intre vise si realitate. In vise insa mor in mod regulat. Indeosebi in ultima vreme. Majoritatea sunt scene de razboi (probabil al doilea, insa si actual a fost ultimul) in care iremediabil ajung fie impuscat, fie improscat pe toti peretii de o explozie, fie se prabuseste partial o cladire pe mine, fie cad cu o telecabina, in fine, tot felul de morti diverse si brutale. Din cate stiu n-am luat parte la niciun razboi, si nici nu-mi doresc asta. Nu imi doresc asta mai ales din cauza viselor, pentru ca presimt ca as muri intr-un mod tragic si barbar. Ma intreb daca nu cumva aceste vise sunt trairi karmice din alta existenta. Sau poate o sensibilitate crescuta la tragediile umanitatii care au marcat traseul energetic in decursul timpului (precum in StarWars, a great disturbance in the Force la fiecare razboi si alte tragedii). Poate insa sunt rezultatul a ani de antrenament virtual in jocuri violente, dar n-as putea sa declar ca am jucat prea multa vreme jocuri de razboi, deci ma indoiesc ca ar fi asta. De asemenea infuzia de History si Discovery si National Geographic nu cred ca mi-au afectat asa de grav perceptia asupra realitatii si subconstientul incat sa visez razboaie de toate tipurile. Desigur imi plac si urmaresc cu deosebit interes documentarele despre intrigile si masinatiunile politice si militare din Razboaiele Mondiale, dar nu ma pot declara decat fascinat, nu traumatizat. Daca as fi traumatizat pana la urma as renunta sa ma mai uit, devenind sensibil la subiect.
Ignorand insa aceste vise barbare, ieri (si azi tehnic vorbind) am urmarit filmul Act of Valor (2012), care reprezinta intr-un patriotism straniu actiunile unei trupe Navy Seal. Trebuie sa recunosc ca am vrut sa vad acest film din cauza faptului ca sunt chiar trupe Seal care joaca in film, si ca arata efectiv tacticile si tehnicile de lupta ale acestora. Ma declar insa complet si iremediabil nesatisfacut. Preferam sa fie documentar cu secvente reale si fara scenarii aberante, si mai ales cu o doza mai mare de realism la nivelul non-operational (adica concret informarea despre o misiune anume parea sa fie facuta cu la fel de multa informatie precum un buletin meteo de 20 de secunde, ignorand orice notiuni elementare si locatie, inamici, arme, numere si tactici, parea sa fie asa ceva din mers, dar poate sunt eu prea carcotas, este un film pana la urma). Fascinant insa cum se usuca subit oamenii dupa ce intra cu tot cu palarie in apa (mie mi-a luat acelasi gen de palarie circa 3 zile ca sa se usuce in mod natural la soare dupa o ploaie strasnica), si cum poti sa iei un glont in cap si sa fii inca viu. Si sa nu uitam o scena memorabila cand unul sare pe o grenada cu burta si nu este facut ferfenita. Fascinant, absolut mirobolant. Un film de exceptie in care toate dialogurile par a fi purtate de niste fotbalisti din spatele blocului (genul de oameni care merg in trening indiferent de anotimp, eventual cu un crac suflecat strategic - sa nu stirbeasca din precizia sutului in cadrul meciurilor de fotbal imaginare savarsite in timpul debitarii covorului de coji de seminte de floarea soarelui).
Revenind la visele barbare, am uitat sa mentionez ca in vis, desi mor, nu ma trezesc in viata reala. Devine totul negru si liniste, ca si cum s-ar fi terminat un film, dupa care incepe alt vis, sau niciun vis, si doar dorm pana dimineata...
Si mergand dupa visele barbare, materialismul incepe sa-si faca loc in mintea mea, si ma duce la concluzii stranii si dezorientante. Stiu sigur ca-mi doresc obiecte, mai mici, mai mari, in diverse forme si dimensiuni, in diverse culori si in diverse texturi. Insa daca as fi sa aleg concret ceva, probabil mi-ar lua o vreme. Momentan problema evidenta sunt de ordin financiar. O casa cu garaj si cu rampa in garaj costa ceva. Terenul aferent acestei case in care sa cresc legume si sa practic agricultura de subzistenta de asemenea costa ceva. Mai ales daca terenul respectiv ar fi in Bucuresti ar costa ceva. Si daca n-ar fi in Bucuresti ar costa foarte mult timp si nervi, si fonduri tinand cont de transportul de la distanta. Si ma recunosc descumpanit si oftand cu privirea atintita catre etajele superioare ale constiintei, gandindu-ma cu optimism retinut la viitor, si incercand sa ma consolez cu ideea ca sunt totusi tanar si urmeaza o viata intreaga de munca si aspiratii si idei. Sper eu ca sunt idei bune, dar ce urmeaza nu cunosc. Ma gandesc sa incerc sa ma joc cu carti de Tarot, dar ideea de a fi posedat de un spirit strain imi starneste un pic o retinere.
Si ma recunosc fascinat de fenomenul automobilistic. Da, inca. Poate ar fi trebuit sa-mi creasca odata cu barba, dar se pare ca s-a pastrat mai activ ca niciodata, chiar pot sa zic amplificat in ultima vreme. Pacat ca o masina este practic o cheltuiala, nu o investitie. Si in clipa de fata pentru mine ca persoana fizica existenta si reala, ar fi un moft. Un moft frumos insa, de anvergura nebanuita. Si daca as avea un buget infinit, mi-ar lua o infinitate de timp sa ma decid asupra unui autovehicul care sa-mi satisfaca toate poftele si asteptarile pe care le am de la un asemenea obiect al dorintei. Un Honda Accord ar fi sublim, ar fi fiabil, ar fi economic si confortabil, ar fi o placere la drum lung si un tovaras de nadejde pe orice anotimp. Insa s-ar rupe in doua in toate bordurile supracrescute, craterele aparute la fiecare ploaie si inghet, ar ramane suspendata peste toate sleaurile de gheata si zapezi nemarginite, si nu in ultimul rand, ar atrage dupa sine impresia ca sunt un tip bine dotat (financiar, ca nu vorbim despre prostii aici, sau cel putin nu inca) si probabil m-ar trage toti politistii pe dreapta asteptandu-se la atentii si spagi nemarginite. Un Logan mi-ar satisface pofta de aventura, insa m-ar dezamagi crunt la ruliul exagerat si senzatia de nesiguranta care o atrage dupa sine. Ceva Corean ar merge probabil pe orice drum fara sa ma dezamageasca, insa nici n-ar face din fiecare calatorie vreo mare placere. Complicata treaba. In clipa de fata insa, considerand si experienta Trabanteasca (prima mea masinuta, si primul meu coupe nemtesc) as aprecia insa orice vehicul. Viata-i complicata, si combustibilul scump, asa ca probabil insa nu mi-as permite sa tin o masina, decat ca sofer de weekend. Insa nici n-am drumuri de facut foarte des in alte parti decat la birou (unde ma duce foarte confortabil metroul), asa ca nu s-ar justifica. Un moft, dar o dorinta indiferent.
Ma declar fascinat si de telefoanele cu adevarat inteligente din ultima vreme. Ma tot bate gandul, dar in afara de vanatai nu-mi lasa nimic, ci doar amintirea dureroasa a bataii, sa achizitionez si eu un astfel de exemplar inteligent care sa-mi stirbeasca din propria inteligenta. Initial orice Android imi suna bine, in ultima vreme insa, urmarind cu interes de circa un an fenomenul si evolutia fenomenului, ma declar mai mult decat fascinat de Galaxy Nexus. Mi se pare simplu si eficient, fara dotari de ultimul racnet, si fara filtrari de updateuri facute de producator, fara skinuri si extensii si launchere si alte si alte prostii, doar Pure Google. Si imi place ideea. Imi place tare mult. Imi place atat de mult ca l-as manca. Cu ketchup. Iute de la Tomi (ala negru). Imi place ca are arhitectura hardware facuta de Texas Intruments si imi place ca are un ecran HD 720p. Ma fascineaza si mi-l doresc. Nu insa suficient de tare incat sa si dau banii pe el. As prefera cumva sa-mi cada din cer. Si sa-l prind, intact. N-as da banii pe el intrucat din nou mi se pare in afara bugetului meu si statutului meu. M-as simti efectiv vinovat sa dau intreg salariul (si inca un pic) pe ceva care practic este un tot un moft. Un moft, totul este un moft. Si mofturile ne fac fericiti? Sau sunt victima directa a marketingului care-mi dicteaza inconstient ca am NEVOIE de un BMW seria 5, ca am NEVOIE de un Galaxy Nexus, ca am NEVOIE de o casa cu 5 etaje si piscina, ca am NEVOIE de un loc de munca intr-o multinationala ca manager sau cine stie ce alt model de om care nu stiu exact cu ce se ocupa. Meh, mai bine ma duc pe un santier cu Nokiaul meu indistructibil mecanic si vad cum prinde forma o cladire. Dar al naibii Nexus e asa misto!!
No comments:
Post a Comment